Primele impresii despre Berlin

City Break Berlin

Când te gândeşti la Berlin, probabil că primul lucru care îţi vine în minte este Zidul Berlinului, acea barieră de separare între Berlinul Occidental și Republica Democrată Germană, care a stat în picioare timp de aproape 28 de ani. Cu toate acestea, în Berlinul de azi au rămas numai câteva secțiuni scurte ale zidului și câteva turnuri de pază, mai mult pentru aducerea-aminte. Iar porţiunile care au rămas sunt pline de găuri şi de graffiti, cum de altfel o să vedeţi pe multe dintre clădirile din oraş.

Berlin shutterstock

Pentru un oraș care a fost distrus de câteva ori la rând, Berlinul de azi arată de parcă ar fi fost așa dintotdeauna. Arată așa cum și Bucureștiul mi-ar plăcea să arate: cu fațade îngrijite (chiar dacă pline de grafitti în multe zone), case cochete, dar şi skyscrapers, VERDE, plin de biciclete, cu infrastructură super bine dezvoltată, 10 linii de U-Bahn (metrou pe dedesubt) cu 173 de staţii şi 15 linii de S-Bahn (trenuri rapide) cu 166 de staţii… Şi chiar dacă cele două sisteme de transport sunt operate de companii diferite, biletele sunt aceleaşi, şi sunt valabile chiar şi în autobuz. Deci totul e făcut cu cap, (şi) în interesul cetăţeanului.

Da, se fură şi la ei la greu biciclete, dar se fură biciclete de 10-15 euro, fiindcă acolo există cultul ăsta al schimbului de obiecte şi la mâna a doua, a treia, a patra… dacă eu îmi cumpăr azi o bicicletă şi peste două luni îmi dau seama că nu mi se mai potriveşte, n-o ţin pe balcon să ruginească, o vând şi îmi iau alta/altceva. Cumpărătorul o ţine şi el două-trei luni şi dacă apoi se mută din oraş vinde bicicleta unui al treilea cumpărător. Şi tot aşa. Duminica se organizează mereu flea markets = Flohmarkten (de exemplu, la Boxhagener Platz sau în Mauerpark) şi acolo găseşti tot ce vrei şi ce nu vrei. Timp şi răbdare să ai. Prietena mea şi-a cumpărat o chitară electrică cu 30 de euro, iar eu găsisem o şa Brooks impecabilă cu 45 de euro. Diferenţa faţă de bazarurile de la noi e că acolo chiar găseşti lucruri utile şi în stare foarte bună, nu rebuturi.

Berlinul e un oraş nepretenţios şi ieftin. Spre deosebire de celelalte oraşe pe care le-am văzut eu în Germania (Trier, Wuppertal, Köln, Dortmund, Düsseldorf ), Berlinul chiar mi s-a părut ieftin. Şi plin de mâncare asiatică, la toate colţurile, cu preţuri între 2 şi 5 euro/per porţie. În prima seară am cumpărat 8 bucăţi de sushi cu 2,40 euro, fiindcă am nimerit la un "restaurant"  proaspăt deschis, care avea 20% reducere. :)

Berlinul e un oraş viu, cu un impresionant branding. Ampelmann e peste tot. :) De la magneţi, vederi, pile de unghii, carneţele, ceaiuri, benzi reflectorizante pentru pantaloni, până la mingi, şezlonguri sau paste sub formă de Ampelmann.

Simt c-am văzut multe în cele 3 zile de stat în Berlin, dar ştiu c-ar mai fi multe de văzut. Ba chiar cred că o să scriu un articol cu locuri pe care mi-ar fi plăcut să le văd, dar n-am apucat. :)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *