Cum a fost la hamam în Istanbul

Dacă mă întrebaţi pe mine, aş zice că o excursie în Istanbul trebuie musai completată de o vizită la un hamam, alături de mersul la cumpărături în Grand Bazaar sau Spice Bazaar. Hamamul, baia turcească cu abur umed, nu e singurul loc în care te poţi relaxa, dar e o experienţă în sine. Şi eu mă bucur că am profitat de ea!

oferta city break istanbul 

Încă din prima zi în Istanbul cochetam cu ideea unei vizite la hamam, deşi nu ştiam concret ce implică şi ce presupune. Şi nici n-aveam vreo recomandare de la un prieten sau blogger care trecuse deja prin asta.

Prietenii mei turci mi-au spus că nu toate hamamurile sunt ok; au dat vreo două telefoane şi ne-au recomandat să mergem la Çemberlitaş Hamamı. Bun, ne-am apucat să citim recenziile de pe TripAdvisor (de care eu personal ţin cont doar într-o anumită măsură şi vă recomand şi dvs. la fel), am băgat la cap că mai bine lăsăm la hotel lucrurile de valoare şi ne-am planificat un ultim masaj de relaxare înainte de întoarcerea în ţară. Duminică dimineaţa, însă, fix înainte să plecăm spre hamam, l-am întrebat şi pe Hasan de la hotel dacă ştie ceva despre hamamul acela, dacă ni-l recomandă sau ne indică mai degrabă să mergem la un altul.

Iar Hasan ne-a zis că e ok, dar că e genul de hamam pentru turişti, cu preţuri un pic mai mari. ("traditional style"-69 lire turceşti) Şi ne-a recomandat un hamam foarte aproape de hotelul nostru, unul mai puţin pretenţios, unde am plătit 45 de lire turceşti pentru pachetul complet, cu saună, scrubbing, masaj şi acces la piscină.

Se numeste Gedikpaşa. Fotografii prea multe n-am făcut, fiindcă, sceptică, mi-am lăsat camera foto la hotel. Pot să vă spun doar că din Sultanahmet am mers pe lângă hotelul Burckin, am făcut dreapta pe prima străduţă, apoi am ţinut drumul oarecum drept, am mai mers un pic şi am ajuns în faţa unei clădiri pe care n-aş fi dat prea mulţi bani. Ne-am asigurat că am ajuns unde trebuia, am păşit în curtea interioară, iar mai apoi în prima încăpere a vechiului hamam. Am fost uimită să descopăr că tânărul de la recepţie vorbea engleză, mă pregătisem deja sufleteşte să dau din mâini. :)

Gedik Paşa Turkish Bath” (la fel ca majoritatea hamamurilor din Istanbul) e zilnic deschis între 6.00 si 24.00, deci puteţi planifica vizita la hamam oricât de târziu, după vizitarea altor obiective turistice în Istanbul, după cumpărături sau pur şi simplu după masa de seară. În primul rând trebuie să ştiţi că indiferent unde veţi merge există secţiuni diferite pentru bărbaţi si pentru femei.

După ce achitaţi preţul la intrare, veţi fi conduşi la cabinele de schimb, care se închid cu cheie. Primiţi, totodată, şi câte un “peştemal”, un şervet de-al bunicii, roşu cu ceva dungi & carouri. Apoi veţi fi conduşi, prin limbajul semnelor, către saună.

Nu trebuie să vă faceţi griji despre timpul pe care "trebuie" să-l petreceţi în saună. La momentul potrivit, un angajat al hamamului (femeie/barbat în funcţie de secţiunea în care vă aflaţi) va veni şi va indica faptul că "e momentul". E momentul mult aşteptat al masajului. Veţi merge către partea centrală, către bucata imensă de marmură, unde vă veţi întinde şi veţi fi curăţaţi cu o mânuşă specială, mai ceva ca o piatră ponce. :) După scrubbing urmează bubbling, o parte foarte foarte plăcută.

Şi abia apoi, când pielea e perfect curăţată şi împrospătată, pe marmura caldă a hamamului veţi primi masajul mult dorit. Nu durează mult, 10-15 minute, dar e de efect.

Pe urmă vă retrageţi pe margine, lângă pereţii cu băncuţe tot din marmură, lângă chiuvetele care parcă au fost dintotdeauna acolo, luaţi un lighenaş în mână şi vă spălaţi pe păr şi vă clătiţi corpul. Deja timpul nu mai e o problemă, puteţi sta oricât acolo. Veţi avea acum răgaz să observaţi cu atenţie arhitectura locului, tavanul înalt, boltit şi cu orificii mici prin care intră lumina. Iar când vă plictisiţi vă recomand o baie în apa rece de piscină.

Atenţie la persoanele din saună. Dacă sunteţi vorbăreţi din fire, aţi putea purta discuţii foarte interesante acolo, aşa dezgoliţi de haine şi de inhibiţii cum veţi fi. Noi am nimerit cu o gaşcă mare de americance care îşi ziceau că "We've taken our relationship to the next level". :)

Aproximativ două ore mai târziu, am părăsit hamamul mai uşoare şi mai relaxate decât ne dusesem.

E bine de ştiut că:

– preţurile variază de la hamam la hamam, căutaţi pe internet şi interesaţi-vă şi la faţa locului;

– sunt multe hamamuri în Istanbul, dar sunt destul de ascunse;

– puteţi întreba sau cere recomandări personalului de la front-office, mai ales dacă hotelul este unul de calitate; ei cunosc cel mai bine ce au în preajmă şi nu vor risca să-şi strice imaginea trimiţându-vă la dughene de 2 lei sau rude nepricepute;

– trebuie să vă gândiţi de la început pentru ce pachet optaţi, fiindca angajaţii nu vorbesc engleza şi o să vă fie mai greu să le explicaţi ulterior că vreţi şi altceva;

– în preţul plătit primiţi peştemal (şervetul cu care să vă acoperiţi), papuci şi două prosoape la final, ca să vă ştergeţi;

– e bine să mergeţi în costum de baie (măcar slipul) sau să aveţi oricum o pereche de schimb de chiloţi;

– şamponul folosit e de proastă calitate, e probabil cel mai ieftin cu putinţă;

– găsiţi acolo aparat pentru uscat părul, la plecare;

– chiar dacă angajaţii nu vorbesc DELOC engleză, vă veţi descurca de minune, sunt mai mult decât obişnuiţi cu turiştii.

– nu vă dă nimeni afară, puteţi sta oricât înăuntru, bucurându-vă de apă, aburi, şampon, saună, piscină, dar eu aproximez că veţi petrece cam 2 ore acolo.

Dacă mergeţi, să ne povestiţi! :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *