Iată-ne în ultimul weekend din martie, dorindu-ne ca în luna aprilie să vină (măcar acum) primăvara. Trebuie să vină, nu mai poate întârzia! Iar articolele de pe blogurile de turism dau cumva tonul la vreme frumoasă.

În Piazza San Marco, gondolele, trandafirii roşii, măştile veneţiene şi costumele de bal mascat fac parte din elementele unei zile obişnuite.

Când spui Grecia, te gândeşti imediat la vară, apă albastră şi limpede, măsline si tzatziki. Hai să vedem care sunt cele 11 locuri de neratat în Corfu, cea mai verde insulă grecească, pare-se.

Brăduţ Florescu a descoperit o mică insulă secretă, neinvadată de miile de turişti care vor sa vadă plaja din „The Beach”, şi ne invită şi pe noi să o gasim, folosind o hartă desenată chiar de el.

Mergem mult înspre nord, ca sa explorăm Tromso, locul unde frigul specific Norvegiei face parte din farmecul local.

Cui nu-i place să stea în dreptul ferestrei, în avion? Cu totii admirăm priveliştea, deşi sunt puţine persoane care chiar ştiu să descifreze peisajul. Aşa că iată ce poţi să vezi din avion, din punct de vedere geografic.

Din-avion-Valea-Rea

Szeged este un oraş cunoscut de români datorită tranzitului în drumul spre pârtiile de schi din Austria. Dar merita să vă  opriţi puţin să admiraţi oraşul, mai ales pentru băile termale.

Rămânem tot în Ungaria, şi vă întrebăm: vă e dor de Budapesta?

Orne Harbor: cer, mare, banchize de gheaţă, linişte. Şi foci, păsari şi epave. Fără cuvinte.

Ştiţi care sunt cele mai frumoase pieţe din România? Le-aţi văzut pe toate?

Choco Story, muzeul ciocolatei din Bruges, este un mic paradis al pofticioşilor.

Pentru că săptămâna aceasta s-a sarbatorit ziua internaţională a teatrului, vă invităm să admiraţi câteva imagini din Sala Mare a Teatrului National Vasile Alecsandri din Iasi.

Şi în loc de final, vă întrebăm: ce planuri aveţi pentru acest sfârşit de săptămână? Se pare că se anunţă vreme frumoasă, aşa că vă recomandăm să ieşiţi din casă.