Croația, cu oprire pe insula Mljet

shutterstock_106222292

Croația, destinația celor o mie de insule, e la 90 de minute distanță de România, cu aterizare în Dubrovnik sau în capitala Zagreb. Croația poate fi explorată oricând, aveți pe paravion.ro și o ofertă de Paște, pentru 5 zile, 589 euro. E o destinație ideală atât pentru familii, cât și pentru cupluri, grupuri de prieteni sau călătorii solo. Cei care iubesc natura s-ar putea să găsească în Croația toate minunile lumii adunate laolaltă. Istorie, clădiri vechi, plaje sau drumeții prin pădure? Uneori nu trebuie să alegi pentru că le poți avea pe toate.

Insula Mljet – plaje și păduri de pini

Pe insula Mljet se poate ajunge foarte ușor din Dubrovnik cu un vas de croazieră sau cu un vaporaș. Vestul insulei din arhipelagul adriatic formează Parcul Național Mljet, cu păduri dense de pini, unul dintre numeroasele parcuri naționale ale Croației, păstrate cu multă grijă de localnici. Se poate înota în cele două lacuri sărate, Malo și Veliko Jezero sau în Marea Adriatică. Iar dacă vreți plaje stâncoase și ape limpezi, locul ideal e Plaja Saplunara, în partea estică. În centrul Parcului Național e o insulă micuță cu o mânăstire benedictină construita în secolul 12, mânăstirea Sfânta Maria. Astăzi, mânăstirea a fost transformată într-un restaurant-cafenea. Peisajul e absolut minunat.

Mânăstirea Sf. Maria, Mljet.
Mânăstirea Sf. Maria, Mljet.

Turiștii care ajung pe aceste meleaguri mai puțin cunoscute sunt fascinați de simplitatea vieții de aici. În Parcul Național mașinile sunt interzise. Pe insula Mljet sunt câteva sate populate de câteva zeci de locuitori, cel mai mare sat e chiar în Parc, Babino Polje, și are 400 de locuitori, terase și câteva cafenele. Plaja e undeva la 4 km de centrul așezării. Pomena e un sat cu doar 50 de locuitori permanenți unde se poate căuta cazare. Aici s-a deschis de ceva vreme Hotelul Ogisej, tot mai plin de turiști în căutarea unei oaze de liniște, și nu neapărat a unei vacanțe agitate. Maranovici-ul estic e cel mai vechi sat de pe insulă și în prezent e locuit de 50 de familii care se ocupă de cultivarea măslinilor.

Bucătăria locului e una rustică, peștele și fructele de mare sunt gătite proaspete. Serile se încheie devreme sub apusuri care se lasă peste tine cu toată greutatea lor, iar dacă prinzi repede ritmul muzicii, poți să te alături localnicilor și să dansezi lindo (un dans tradițional).

Rătăcirea lui Ulise

O legendă spune Ulise a fost fascinat de frumusețea insulei și de nimfa Calypso și a rămas prizonier vreme de 7 ani în Dalmația, după ce corabia lui ar fi naufragiat. În apropiere de Babino Polje se poate ajunge la peştera cu apă turcoaz a lui Ulise. Nimfa Calypso i-ar fi promis lui Ulise nemurirea cu condiția ca el să rămână lângă ea, dar eroul grec nu a reușit să uite Itaca. În cele din urmă, a reușit să plece de pe insulă cu ajutorul lui Zeus care i-a poruncit nimfei Calypso să-l elibereze. Unii spun că Ogygia, insula unde a naufragiat Ulise, ar fi Malta de astăzi, Mljet, Gavdos (Grecia) sau insula Pantelleria (Sicilia). Tot în Mljet se spune că ar fi eșuat și vasul Sfântului Apostol Pavel.

shutterstock_116032696

Insula croată este o destinație izolată care și-a păstrat sălbăticia pe care a stăpânit-o vreme de sute de ani. Mljet a început să fie vizitată de turiști cândva în secolul 18. Înainte, aici ajungeau destul de rar oamenii mărilor, cum ar fi nobilii venețieni. Sunt 37 km de vis, iar Marea Adriatică înconjoară uscatul din toate direcțiile. Vremea e blândă tot timpul anului, chiar și acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *