Dăruiește-i mamei tale o călătorie. Înscrierile săptămânii (III)

Un mărțisor, o floare sau un citybreak în Roma? Dacă alegi ultima varianta, Paravion îți spune cum e posibil să câștigi primăvara aceasta o călătorie nemaipomenită alături de mama ta.  Mai sunt 5 zile în care te poți înscrie în concurs. Trebuie să ne scrii de ce ar merita ea să câștige o mini-vacanță.

D_600x315-px

De ce merită mama mea o călătorie? Texte înscrise în concurs

Când vine vorba de mama mea, cu emoţii şi sinceritate spun oricărei persoane că o iubesc, că îi mulţumesc că este învăţătorul vieţii mele, că îi sărut mâna pentru puterea ei de a fi mama mea…A fost puternica cand dupa 30 de ani de mariaj l-a pierdut pe tatal meu,a fost cel mai bun psiholog în momentele de impas ale familiei şi încearcă să fie tare chiar dacă adesea îi surprind ochii umflati şi rosii de plâns… Pentru că e puternică şi organizată, să se împartă pentru toata lumea, dar din păcate nu şi pentru ea. De aceea imi doresc o calatorie pentru ea si ma rog să îi dea Dumnezeu ani mulţi lângă mine, să pot să îi răsplătesc eforturile… Îmi doresc să pot să fac o minune şi să aibă liniştea ei interioară, pe care o simţeam când eram copilă (pentru că acum, în ciuda măştii ei de om puternic, o simt agitată şi neliniştită că nu poate face mai mult decât îşi propune)… Îmi doresc să radieze din interior a linişte şi pace… (Mirela)

Pentru ca are 60 de ani si stie cum arata toate orasele din magnetii de pe frigider. Toata lumea o are pe frigider si mereu imi spune: „Pacat ca eu n-am iesit niciodata din tara, dar frigiderul meu spune alta poveste”. (Ioana)

Pentru ca este cea mai buna mama din lume si nu a mai fost plecata in vacanta, de foarte multa vreme. In afara tarii nu a fost plecata niciodata. (Daniela)

De ce merita a mea mama un martisor? Pt ca o iubesc enorm!Este stalpul meu si cea mai buna prietena! imi iubesc mama pt ca: 1. M-a nascut 2.M- a crescut 3. M-a ingrijit 4.M-a educat 5. M-a invatat 6.M-a ascultat 7 .M-a inteles 8. M-a ajutat sa devin adultul de astazi :) (Anca)

Mama este motivul pentru care iubesc viata în fiecare zi. M-a învățat sa fiu puternica, încrezătoare în propriile forte și sa lupt pentru ceea ce îmi doresc. Ii sunt recunoscătoare în fiecare zi si as vrea sa-i pot arata asta cat mai des! Mama ar merita sa-i fac cadou cel puțin 18 vacante, sa fie măcar una pentru fiecare an pe care și l-a dedicat creșterii și educației mele. Daca ar fi sa-i ofer o vacanta pentru fiecare sfat, cuvânt de incurajare, susținere și iubire necondiționată am face înconjurul lumii într-o clipa! (Ana)

(…) Pentru că avea încredere în noi şi ne-a făcut să fim oameni corecţi care să fie serioşi şi la şcoală şi oriunde în vizită şi să nu punem mâna pe ce nu este al nostru. Pentru că atunci când eram în clasele I-II şi nu puteam citi la televizor, o făcea ea cu voce tare la Caracatiţa (La Piovra) sau Edera. Pentru că plângea când vedea aceste filme, pentru că limba italiană i se părea atât de profundă şi suferinţa personajelor atât de reală. de aceea trebuie să ajungă o dată în viaţă la Roma. Pentru că atunci când în clasa a X-a am fost selectat de colegiu să merg într-un schimb în Italia, într-un oraş înfrăţit cu oraşul meu natal, Mama-super a fost cea care s-a împrumutat de bani la străini pentru a-mi putea cumpăra câteva lire italieneşti, de buzunar. Pentru că astfel s-a îndeplinit un vis la care un copil de muncitor nici nu visa să i se întâmple vreodată – să călătoreşti în străinătate. Era în 2001, când încă aveai nevoie de paşaport, viză şi trebuia să demonstrezi la vamă că ai bani suficienţi pentru a te întreţine. Nu exista speranţă de aşa ceva pentru mine. Pentru că ea nu a avut vacanţe, ci doar concedii la ţară. Pentru că după 36 de ani în care s-au iubit şi respectat reciproc, soţul i-a fost luat de Dumnezeu şi pentru că apreciază că am salvat-o de la o posibilă depresie plimbând-o în ţară la vechi prieteni şi ieşind din ţară pentru prima oară la mama sa de suflet, în Belgia. Pentru că mi se înlăcrimează ochii când scriu despre EA. (Liviu)

Câştigătorul se alege prin jurizare. Premiul este un citybreak (bilete de avion cu plecare din Bucuresti, taxe de aeroport, cazare 2 nopţi, cu mic dejun inclus la hotel de 3*) pentru două persoane – câştigătorul şi mama acestuia. Concursul „ Dăruiește-i mamei tale o călătorie de mărțisor” se încheie în 8 martie. Mult succes tuturor și fie ca cele mai alese cuvinte să convingă juriul! Înscrie-te aici.

1 Comment

  1. Reply
    MIRCEA ELENA

    Mamele merita toata iubirea si pretuirea copiilor , tot ajutorol si sprijinul lor , doar ca nu mereu se intampla asa si ma doare sufletul cand vad o mama plangand . Pe mama am vazut-o plangand de multe ori …de bucurie cand a nascut opt copii , de suparare cand unul era bolnav , de tristete cand ii plecau din casa unul cate unul , cand aparea un necaz, de mandrie la nasterea nepotilor . De disperare plange acum , de un an si jumatate , de cand tata ne-a parasit . De oboseala nu s-a plans mama niciodata . A MUNCIT CA MECANIC AGRICOL in SMA ,apoi MECANIC IN SERVIS DACIA pana la pensie . In timpul liber era croitoreasa satului , picteaza , coase ii , repara cate o masina , creste animale , fara sa aiba un minut doar pentru ea . De aceea as dori ,macar o data in viata , sa ii fac parte de o zi fara zbucium , in care sa se gandeasca doar la ea , nu la toti ceilalti . O zi in care sa fie in al noualea cer ! Eu cred ca merita !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *