5 lucruri romantice de făcut la Roma. Citybreak de la 1 leu

Paravion.ro scoate la licitație un citybreak la Roma, destinația lunii martie. Pachetul este pentru 2 persoane și include bilet de avion București-Roma-București cu compania aeriană Alitalia, taxe de aeroport, 3 nopți cazare cu mic-dejun la hotel CINEMUSIC 4*. Plecare: 04 iunie 2015. Puteți licita până la ora 20:00. Prețul de listă al pachetului este de 2.718 lei. Licitația se închide automat atunci când o ofertă este egală cu sau depășește 2.446 lei.

Hai să vă spunem 5 lucruri romantice pe care le-ați putea face dacă zburați la Roma:

1. Dintre cele șapte dealuri care înconjoară Roma, Dealul Aventini e una dintre cele mai romantice locații. Panorama e incredibilă, iar atunci când coborați din grădinile ascunse sau de pe coastă puteți intra printr-un culoar secret de vegetație, ca un portal fermecat, care te duce în inima orașului. La ieșire vezi cupola Basilicii Sf. Petru și orașul care se deschide în fața ta.

shutterstock_192035057

2. O plimbare cu barca pe râul Tibru încheiată cu o plimbare pe Ponte Sant’Angelo. Construit din secolul 2 î.Hr. podul are o vechime de peste 2000 de ani. Seara e un loc ideal pentru plimbări romantice, nu trec mașini și puteți urca până la Castelul Sant’Angelo, fortăreață și refugiu papal, acum muzeu.

shutterstock_230413237

3. Fontana di Trevi unde se spune că dacă arunci două monede te îndrăgostești, iar dacă arunci 3 te căsătorești. Așa că ecuația e simplă. Depinde ce anume vă doriți. Desigur, puteți arunca doar o monedă dacă vă doriți doar să vă întoarceți la Roma. Fântâna pare desprinsă din timpuri clasice-baroce, și e mai tot timpul plină de localnici și turiști. Acum e în renovare, dar până în iunie va fi probabil funcțională. Neptun, zeul mării, trage după el un car de luptă în formă de scoici, alături de doi căluți de mare. Se merită să ajungeți în Piazza Trevi pe-nserat. Seara locul e magic de-a dreptul.

shutterstock_196272131

4. Villa d’Este (Tivoli), la jumătate de oră de Roma, e o destinație foarte apreciată în rândul localnicilor, pentru că aici se găsesc unele dintre cele mai frumoase grădini ale lumii (aflate în patrimoniul UNESCO). Un weekend prelungit la Roma se poate încheia  cu o plimbare pe aleile unei grădine renascentiste, pe lângă un iaz sau pe poteci neumblate. E un loc tare potrivit pentru declarații de dragoste.

shutterstock_167506055

5. Templul Amor dedicat lui Venus, zeița dragostei, poate fi văzut dacă vă petreceți o după-amiază la Forumul roman. E un templu dublu, pe fațada opusă e un al doilea templu dedicat orașului Roma. Construit de împărații Hadrian și Antonius Pius, templul iubirii era unul dintre cele mai impresionante temple romane acum câteva sute de ani. A fost renovat în 2010, iar dacă vă opriți aici, merită să aruncați un gând bun zeiței dragostei.

800px-Tempio_di_Venere_e_Roma_-_abside_-_antmoose

Roma e un oraș fascinant, unic și diferit în fiecare zi, așa cum sunt și multe dintre poveștile de dragoste trăite sau imaginate aici. Poate vă amintiți filmul Roman Holiday cu Audrey Hepburn și Gregory Peck. Aveți grijă să nu vă pierdeți mână în La Bocca della Verità, o găsiți la intrarea în biserica Santa Maria in Cosmedin. Trebuie doar să spuneți adevărul.

Dacă e de zburat undeva, 4 zile la Roma să fie! Ce alte scenarii sau povești romantice ați trăit aici sau de ce ați vrea să ajungeți la Roma?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *