Vacanţă în Zakynthos. Licitează de la 1 leu!

Oriunde te-ai afla, trebuie doar să accesezi pagina dedicată călătoriilor Paravion Superstar şi să descoperi cele mai frumoase destinaţii de vară. Pentru că între 1-7 iunie destinația săptămânii e Zakynthos, Paravion.ro scoate la licitație un pachet pentru două persoane pentru 7 nopți.

LicitaţieCea mai bună perioadă să vizitezi insula Zakynthos

Clima insulei Zakynthos e una moderat-mediteraneană, iernile sunt blânde, iar verile foarte călduroase, când temperaturile ajung la 30-40⁰ C. Cea mai bună perioadă pentru a vizita Zakynthos e din luna mai până în luna octombrie, când apa mării e potrivită pentru sporturi acvatice și înot. Ideale sunt lunile mai și septembrie când temperaturile nu sunt foarte ridicate și turiștii mai puțin numeroși.

Obiective și atracții turistice             

Vizitați ruinele fortăreței venețiene din orașul Zakynthos, Muzeul bizantin unde puteți vedea o replică a orașului distrus de cutremurul din 1953, Templul lui Solomos sau Biserica lui Dionysos, protectorul insulei. La sfârșitul lunii august are loc Festivalul lui Dionysos și petrecerile țin până în zori. Urcați până în satul Bochali, la nord de orașul Zakynthos, unde puteți vizita biserica Zoodos Pigi și ruinele unui vechi castel venețian. Locația e ideală și pentru o cină romantică. Coborâți în partea sudică a insulei și veți putea vedea țestoasele cu gât lung Caretta, specie pe cale de dispariție. Dacă alegeți partea vestică a insulei, portul Limnionas e una dintre locațiile cele mai frumoase de unde puteți pleca într-o plimbare cu barca. Partea vestică e mai sălbatică, cu stânci abrupte și pini. Nu ratați nici o excursie cu barca până la Plaja Navagio și vizitați Peșterile albastre risipite de-a lungul coastei nord-vestice. Bărcile pleacă de pe plaja Makris Gialos, portul Agios Nikolaos și Cape Skinari.

shutterstock_63626011

Restaurante și cluburi de noapte

Încercați bucătăria locală grecească într-una dintre tavernele de pe țârmurile grecești. Puteți alege peștele sau fructele de mare, condimentate cu ierburi mediteranene și lăsate puțin în soare, înainte de a fi puse pe grătar. Cele mai multe restaurante și cluburi le găsiți în orașul Zakynthos, în zonele Laganas, Kalamaki sau Tsilivi, la doar câțiva kilometri de centrul orașului. Pentru turiștii care vor o seară linistită, locul ideal e Vassilikos.

Cluburi: Rescue Club (Laganas) și  Kaliva (Tsilivi);

Taverne: Spartakos (Zakynthos), Sunset (Keri), Taverna din Portul Limnionas, cu o vedere superbă asupra golfului;

shutterstock_275919218

Cele mai bune plaje

Coasta de vest a insulei e cunoscută pentru plaja Navagio (sau plaja naufragiului). De obicei, cele mai bune plaje sunt accesibile cu barca. La fel de populare în rândul turiștilor sunt porturile Vromi și Roxa. Coasta estică e cunoscută pentru plajele cu nisip fin Tsilivi, Alykes și Amboula, dar și pentru Peșterile albastre din partea nordică a coastei. În sudul insulei Zakynthos trăiesc broaștele țestoase  cu gât lung, iar plajele aurii se întind pe zeci de kilometri. Cele mai bune alegeri: Limmi Keri sau Gerakas.

shutterstock_124525057

#‎ParavionLIVE este o campanie Paravion, realizată cu sprijinul F64, Quickmobile şi eJobs Romania, prin care Paravion transmite live din cele mai populare destinaţii de vară cu ajutorul lui Costin Marian, câştigătorul concursului “Fii Paravion Superstar!”. Urmăriţi online hashtag-ul #ParavionLIVE sau vizitaţi pagina dedicată călătoriilor -> www.paravion.ro/superstar şi aflaţi în timp real cum e atmosfera în timpul sezonului turistic.

Urmăreşte #ParavionLIVE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *