Testimonial: O vacanță „no stress” pe insula Sal, Capul Verde

În Sal, Capul Verde, o să găsești plaje cu nisip alb pierzându-se în apele Oceanului Atlantic, nespus de multe locuri de lâncezit sub soare, dar și o explozie de viață și o energie fantastică din partea creolilor, locuitorii de pe insula din vestul Africii. Dacă ești în căutarea liniștii desăvârșite, Sal e alegerea perfectă pentru următoarea vacanță, unde te așteaptă un dolce far niente de-a dreptul solar. 

Sal

sursă foto: Lucia Alexandra Roşca

Care e pulsul vacanțelor în Sal? 

"Prada zilei, după o sesiune de snorkeling. În Sal, fundul oceanului e presărat cu epave, corali albi ca din gips și-o statuie de 3 metri cu Iisus, făcătură după cea din Rio. Surf, scuba diving, free diving, snorkeling, jet ski ori paddle, aici se fac de toate pentru că dedesubt e la fel de frumos ca și deasupra oceanului." – Lucia Alexandra Roşca, Marketing and Communication Strategist Paravion

Salsursă foto: Lucia Alexandra Roşca

Sal e o destinație pitorească de vacanță și îți va fi extrem de ușor să intri în vorbă cu localnicii, mai ales dacă te oprești prin buticurile locale. 

"Capoverdienii din Sal sunt foarte prietenoși. Când nu te invită la un Caipirinha deocheat în barul Calema, cu siguranță vor să îți vândă ceva. Astăzi am dat o tură prin oraș și ne culegeau de pe stradă rând pe rând în magazinașele lor de suveniruri. Happiness își vindea propriile tablouri, inspirate de Picasso, preferatul lui. Aș fi băgat mâna-n foc că toate arătau ca Gauguin. Când deja ne cam ajunsese de ospitalitatea locală, Madou (în dreapta) ne-a invitat să învățăm ouril, un joc local. Madou era priceput, ni s-a vârât imediat pe sub piele, de-am sfârșit petrecând o bună bucată de vreme în buticul lui, iar la final i-am luat jocul lui fratele-miu. Drăgălășenia care ne-a ținut locului este însă micuțul Falou, care vă transmite salutul tradițional capoverdian, împreună cu motto-ul insulei: 'no stress' :) După ce ne-am pozat, mi-a luat brățara de flori și n-a mai scos-o din gură. No stress indeed :)"

Salsursă foto: Lucia Alexandra Roşca

După-amiaza și seara nu îți face program. Ia la rând bărulețele din Santa Maria şi încearcă cel puțin o dată ponche, un lichior local foarte dulce, de melasă aromată, caipirihna sau mojito.

Ponchesursă foto: Lucia Alexandra Roşca

Încheie noaptea pe plajă. Se spune că în Capul Verde sunt unele dintre cele mai întunecate ceruri, iar cea mai bună perioadă să prinzi un cer senin și să studiezi Calea Lactee e din februarie până în luna iunie.

Salsursă foto: contul de instagram @costinik

“Prelungeşte-ţi vara" e o campanie Paravion şi TAP Portugal prin care vă invităm să vă prelungiți orizonturile de vacanță și vară pe tot parcursul anului şi să descoperiți cele mai populare destinaţii TAP Portugal prin fotografii, clipuri şi poveşti culese chiar de la faţa locului. Călătoria în Sal a fost posibilă datorită agenției de turism Morabitur. Consultaţi cele mai bune oferte pentru bilete de avion şi vacanţe în Sal, Capul Verde.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *