Paște 2016 • Ce excursii să alegi când pleci în vacanţă la Paris

Poate de Paște ți-ai dori să ajungi alături de copiii tăi la Disneyland sau ai vrea să cunoști mai bine una dintre cele mai frumoase capitale ale Europei. Se spune că o săptămână nu e suficientă pentru a cunoaște Parisul, tocmai de aceea trebuie să îți planifici din timp obiectivele și activitățile pe care ai dori să le faci odată ajuns la destinație. Află și care sunt câteva dintre excursiile opționale la care te poți înscrie alături de grup.

shutterstock_246527494Paris (sursă foto: Shutterstock.com)

Partea bună e că pachetul de vacanță în Paris vine cu un însoțitor de grup vorbitor de limba română care îți va spune povestea Orașului Luminii, asta dacă nu ai avut deja șansa să vizitezi catedrala Notre Dame, să treci pe sub Arcul de Triumf, să te plimbi în Cartierul Latin sau să ajungi la Muzeul Parfumului. 

Dacă vrei să cunoști și mai multe locuri de taină din Paris sau din apropierea metropolei, poți să te înscrii și în excursii opționale. În cea de-a treia zi, grupul se va îndrepta spre Castelul Fontainebleau și Palatul Versailles, unde ai putea admira unele dintre cele mai frumoase grădini regale din lume. Seara poți participa la sluja de Înviere în Biserica Ortodoxă Română Sf. Arhangheli Mihail, Gavriil si Rafail, din cartierul Latin. 

Cafe_de_Flore_Paris

Sursă foto: Shutterstock.com

În cea de-a cincea și ultima zi din sejurul în Paris poți opta pentru o excursie pe valea Loirei, care include o vizită la castelele Chenonceaux și Amboise. Dacă preferi să rămâi în Paris, poți merge alături de însoțitorul de grup în cartierul Montmartre, locul preferat al artiștilor din secolele trecute. Iar în cea de-a doua parte a zilei poți urca în Turnul Eiffel, în cazul în care îți dorești să ai o vedere panoramică deasupra orașului. 

Paris

Paris (sursă foto: Shutterstock.com)

Prețuri medii în Paris: 

  • o masă în oraș pentru 2 persoane, 3 feluri, băutură inclusă: între 30-40 euro;
  • o bere: 4-5 euro, un capuccino: 3.60 euro;
  • un bilet pentru transportul în comun: 1.80 euro;
  • o sticlă de vin într-un magazin local: 7 euro;

O vacanță de Paște în Paris (de la 605 €/persoană) e perfectă pentru cupluri, familii cu copii sau călătorii solo. Pachetul de vacanță include biletul de avion dus-întors, cazarea pentru 5 nopți, însoțitor de grup vorbitor de limba română, excursie opțională pe valea Loirei. Plecarea are loc în 28 aprilie, de pe aeroportul Otopeni, din București. 

Ofertele de vacanță pentru Paște 2016 includ destinații din țară precum Băile Felix de la 62 euro, Covasna de la 85 euro, Băile Herculane de la 117 euro, (oferte fără transport), Praga de la 460 euro/4 nopți, Viena de la 500 euro, Istanbul de la 469 euro, Barcelona de la 611 euro, Israel de la 884 euro, Moscova de la 1005 euro sau destinații exotice precum Dubai de la 1389 euro sau Bali de la 1480 euro. Consultă toate ofertele disponibile aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *