3 evenimente pe care să nu le ratezi vara aceasta în Barcelona

În lunile iulie-august, cele mai importante orașe din Spania sunt mai puțin aglomerate, așa că ai un motiv în plus să îți rezervi un city break în Barcelona, în timpul căruia poți merge la plajă la Barceloneta, la cinema în aer liber sau la festivaluri de muzică electronică sau jazz în parcurile și grădinile orașului.

shutterstock_425135872 Sursă foto: Valery Bareta / Shutterstock.com

Dacă pleci într-un city break în Europa vara, îți poți face o listă scurtă cu câteva capitale sau orașe care au ieșire la mare, nu de alta, dar n-ar strica să îți petreci o zi la plajă. În Barcelona, ai Marea Mediterană la picioare, iar seara pe malul mării se țin concerte în aer liber și proiecții de filme indie, la Cinema Lliure.

Festivalul de Film în aer liber Montjuic

Festivalul de cinema în aer liber ține din data de 1 iulie până în 5 august. În serile de weekend sunt proiecții de filme de cinematecă, dar și unele dintre cele mai recente producții Hollywoodiene. Filmele încep de la ora 22:00, și sunt precedate de concerte în aer liber. Un bilet costă 6 euro. Află mai multe detalii aici.

Piknic Electronik

Dacă ajungi în perioada 12-13 august într-un city break în Barcelona poți participa la Festivalul de muzică electronic Piknic Electronik. Chiar dacă line-up-ul nu e la fel de impresionant precum Primavera Sound Festival, s-ar putea să descoperi artiști contemporani inediți. Printre invitați se numără Nina Kraviz, Maceo Plex, Âme, Jamie Jones b2b Joseph Capriati, Pan-Pot, Dixon, Robert Hood sau Marcel Dettmann.  Află mai multe detalii aici

Concerte de muzică clasică și jazz

La fel ca Viena și alte orașe europene, în Barcelona se organizează numeroase concerte în aer liber la care poți participa gratuit. În Parcul Joan Miro, dar și în alte grădini și parcuri din oraș au loc concerte de jazz și muzică clasică până la sfârșitul lunii septembrie, așa că ai timp suficient să îți rezervi bilete de avion București-Barcelona. Dacă nu ai cum să-ți planifici o vacanță prelungită în viitorul apropiat, Barcelona s-ar putea să fie una dintre cele mai bune variante city break pentru vara 2016.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *