Festivalurile lunii septembrie

În fiecare lună, pe mapamond, au loc zeci sau chiar sute de evenimente. Iată care sunt unele dintre cele mai importante festivaluri și procesiuni religoase care au loc în luna septembrie în lume! Cine știe, poate ajungi și tu la Oktoberfest, în Ibiza să te bucuri de ultimele petreceri din sezonul estival ori la Festivalul La Merce, din Barcelona.

shutterstock_397852789Oktoberfest (sursă foto: Shutterstock.com)

Oktoberfest – dacă nu ai ajuns vreodată la Munchen în timpul festivalului, nu prea ai cum să înțelegi ce înseamnă să vezi zeci de mii de oameni ridicând halbe de 1 litru de dimineața până seara târziu. Dacă plănuiești să mergi vreodată la Oktoberfest, trebuie să îți rezervi din timp bilete de avion spre Munchen. În ziua de festival, e musai să te prezinți dimineața devreme ca să prinzi locuri în unul dintre corturile special amenajate, cam în jur de 11:00. Ori poți să faci rezervare cu o zi înainte pentru mai multe persoane. Pe lângă berile celor 6 producători acceptați la Festival, covrigii bavarezi sunt foarte gustoși, la fel ca puiul la rotisor sau cârnații cu varză murată. Festivalul ține din 17 septembrie până în 2 octombrie.

Festivalul Petrecerilor din Ibiza – dacă în septembrie nu prea mai găsești un loc unde să te distrezi până dimineața, în Ibiza lucrurile sunt cu totul diferite. E adevărat ce ai auzit până acum, în Ibiza petrecerile nu se termină, cel puțin nu se termină până la finalul lunii septembrie, când se încheie sezonul estival. Dacă ai chef de cluburi și petreceri, știi unde să mergi.

Le Feste de la Merce, Barcelona  – e un festival ținut în cinstea Fecioarei Maria, patroana orașului, dar și un festival care marchează finalul verii în Barcelona. Se anunță numeroase petreceri și parade în diferite locuri din oraș, așa că între 22-25 septembrie atmosfera din Barcelona va fi cu totul incendiară. La propriu.

Festivalul Galungan – are loc între 7-17 septembrie, în Ubud, Bali, și e momentul când localnicii sărbătoresc victoria binelui asupra răului, dar și întoarcerea spiritelor strămoșilor, pentru o scurtă vreme, pe pământ. 

Hajj sau Pelerinajul la Mecca e unul dintre cele mai mari evenimente din lumea musulmană, și are loc anul acesta între 8 -13 septembrie, la Mecca, în Arabia Saudită. Evenimentul religios adună un număr impresionant de musulmani, fiind cel mai mare eveniment de acest fel din lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *