Bărbații, mai romantici decât femeile: 65% din pachetele city break de Valentine’s Day, rezervate de ei

city break Ziua Indragostitilor

În luna februarie, cele mai multe pachete city break vândute sunt pentru weekendurile din 14 și 24 februarie, când tot mai multe cupluri aleg să se bucure de o minivacanță romantică, fie că sărbătoresc sau nu Valentine's Day sau Dragobete. Cele mai multe pachete city break au fost cumpărate de tineri sub 35 de ani, în topul celor mai îndrăgite destinații regăsindu-se Roma, Paris, Praga, Barcelona, Veneția sau Londra.

vacanta romantica Paris
City break Paris

În mod surpinzător, nu domnișoarele s-au interesat din timp de ofertele pentru Ziua Îndrăgostiților și nu ele au achiziționat minivacanțele de Valentine's Day, ci tinerii cu vârste cuprinse între 27 și 35 de ani, mai bine de 65% din procentul rezervărilor fiind făcut de bărbații din mediul urban. Așadar, am putea spune că bărbații au fost mai preocupați să facă planuri pentru Ziua Îndrăgostiților or au considerat că o vacanță în străinătate e cel mai frumos cadou pe care l-ar putea face partenerelor lor. 

„Deşi, comparativ cu anii trecuți, biletele de avion către aceleași destinații sunt mai ieftine în această perioadă, mulți dintre turiști preferă să investească mai mult în cazare sau servicii suplimentare. Aceștia aleg fie o cameră de hotel superioară, fie un hotel mai bun, fie servicii extra, precum o cină romantică, șampanie sau un buchet de flori în cameră. Astfel, prețul mediu al unui city break de Ziua Îndrăgostiților s-a menținut la un nivel similar cu cel de anul trecut”, declară Remus Vișan, Director General al Paravion.

Majoritatea rezervărilor de Valentine's Day au fost făcute cu o lună înainte, dar un procent însemnat din acestea au fost realizate și last-minute, chiar dacă prețul pentru un pachet city break e mai mare. Potrivit datelor Paravion, cele mai multe rezervări făcute sunt cu plecare din București, mai bine de 80% din pachetele city break, capitala fiind urmată de Timișoara, Cluj-Napoca și Iași. 

Vacante city break de Ziua Indragostitilor
Escapada romantice in Europa

Bugetul mediu pentru vacanța de Ziua Îndrăgostiților sau Dragobote este de 300 de euro/persoană, buget care acoperă biletele de avion, 3 nopți de cazare la hotel de 3 stele, cu mic dejun inclus.

Ți-ai făcut planuri de Ziua Îndrăgostiților?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *