3 excursii opționale într-o vacanță de Paște la Berlin

Vacanta de Paste Berlin: Palatul Sanssouci, Potsdam

Dacă ți-ai dorit dintotdeauna să vizitezi Berlinul, să treci pe la Muzeul Holocaustului, să vezi Zidul Berlinului, Poarta Brandenburg sau Insula Muzeelor, ai putea să pleci într-un sejur la Berlin de Paște. Poți să îți petreci cele 5 zile în Berlin, dar ai și posibilitatea să pleci în excursii opționale în 3 din cele 5 zile petrecute în Berlin, în Potsdam, Dresda și Hamburg.

Berlin e una dintre cele mai cosmopolite și tinerești capitale europene, dar e și un loc cu un potențial cultural important, dacă te oprești pentru jumătate de zi pe Insula Muzeelor, care adună laolaltă cinci muzee, cele mai importante dintre acestea fiind Muzeul Pergamon și Muzeul Bode. În turul orașului cu autocarului alături de ghid, veți trece și pe la Poarta Brandenburg și Muzeul Holocaustului, două dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Berlin. Dacă vrei să faci cumpărături, în Berlin poți să mergi la shopping la KaDeWe, unul dintre cele mai mari centre comerciale din Europa.

Poarta Brandenburg, Berlin - vacanta Paste Berlin
Poarta Brandenburg, Berlin

În cea de-a doua zi din vacanța în Berlin poți să te alături grupului pentru un tur de jumătate de zi la Potsdam, oraș aflat la 25 km distanță de Berlin. Cel mai important și impozant obiectiv turistic din Potsdam e Palatul Sanssouci, ridicat de împăratul Prusiei spre sfârșitul secolului 18, cu un domeniu imens și grădini superbe. 

vacanta Paste Berlin

În ziua a treia, ai posibilitatea să vizitezi Dresda, orașul cunoscut ca Florența de pe Elba, ceea ce înseamnă că o să fii cucerit de arhitectura deosebită a clădirilor, în special de cea barocă din cartierul Aldstadt, dar și de potențialul artistic și cultural pe care Dresda le are, vizitându-i muzeele și galeriile de artă. Palatul Zwinger e poate unul dintre cele mai frumoase locuri pe care o să le vezi în vacanță de Paște, datorită arhitecturii rococco cu totul deosebite.

Palatul Zwinger, Dresda, vacanta Paste Berlin
Palatul Zwinger, Dresda

În penultima zi din minivacanța de Paște în Berlin, poți ajunge până în Hamburg, al doilea cel mai mare oraș din Germania, situat pe râul Elba, un loc înțesat de canale, cu numeroase biserici în stil baroc, restaurante și baruri cochete, un parc de distracții inedit, Miniatur Wunderland și o sală de concerte recent deschisă unică în lume, Elbphilharmonie.

Hamburg, excursie de o zi din Berlin
Hamburg, excursie de o zi din Berlin

Plecarea va fi în ziua de 15 aprilie, de dimineață urmând să ajungi alături de grup și ghid la primele ore ale dimineții în capitala Germaniei. Pachetul include biletele de avion dus-întors București Berlin, micul dejun și cazarea pentru 5 nopți la un hotel de 4*. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *