Escapadă de o zi în Giethoorn, paradisul veneţian de lângă Amsterdam

Excursie Giethoorn, Vacanta Amsterdam

Amsterdam este una dintre cele mai populare destinații pentru un city break unde numeroși turiști vin în fiecare an fascinați de atmosfera plină de energie, festivaluri și obiectivele turistice captivante. Însă probabil nu știai că la numai 100 de kilometri de Amsterdam se află un mic paradis care te va cuceri de îndată ce îl vei vedea. Micul oraș Giethoorn, situat în provincia Overrijssel, este o adevărată rezervație naturală, cunoscută și ca Veneția Nordică. 

Micul oraș Giethoorn, Amsterdam

Imaginează-ți un orășel fără străzi, presărat doar cu canale pe unde te poți plimba cu barca, câteva poteci și piste de biciclete, toate acestea adunate într-un decor natural, cu podețe din lemn, pomi înverziți și căsuțe pitorești vechi de 200 de ani. Această oază de verdeață liniștită este tulburată doar de turiștii care vin aici seduși de frumusețea copleșitoare a locului.

 Decor natural in Giethoorn, Amsterdam

Istoria spune că primii locuitori ai orașului au fost niște fugari care au venit de pe malul Mediteranei, în jurul anului 1230, iar aici au găsit numeroase coarne de capre sălbatice, numele orașului fiind inspirat din această întâmplare. Geytenhorn, care înseamnă coarne de capră, mai târziu a devenit Giethoorn, cu 2.260 de locuitori. Treptat, odată cu dezvoltarea zonei, localitatea a câștigat popularitate, mai ales că regizorul Bert Haanstra a ales să filmeze aici comedia Fanfara.

Numeroasele canale, pe lângă aspectul estetic pe care îl oferă orașului, au fost construite pentru a facilita transportul cărbunelui, iar podurile din lemn respectă arhitectura zonei, la fel și căsuțele cu acoperișuri din stuf, parcă desprinse dintr-un basm. Tocmai de aceea, dacă alegi să vizitezi Giethoorn, vei fi încântat să afli că turul orașului se face cu barca, la fel ca într-o mică Veneție, însă mult mai liniștită și la fel de fermecătoare.

Însă pe lângă aspectul feeric al orașului, aici poți vizita și alte muzee, galerii de artă sau diverse expoziții. Printre acestea se numără Muzeul Olde Maat Uus, care adună toată istoria orășelului într-o expoziție permanentă, Muzeul De Oude Aarde, muzeu al cristalelor și mineralelor, galeria scoicilor Gloria Maris, dar și un muzeu destinat mijloacelor de transport.

Vacanta Amsterdam, excursie Giethoorn

Dacă vrei să ajungi în Giethoorn poți alege un zbor către Amsterdam, iar de aici vei pleca cu autobuzul către destinație într-un tur organizat. Plecările se fac de dimineață, durata unui tur este de 9 ore, iar prețul unui bilet este de 75 euro și include și o plimbare cu barca pe canale. De asemenea, poți achiziționa bilete de avion spre Rotterdam, iar prețul unui bilet de tren dus către Giethoorn este de aproximativ 23 euro.

Articol redactat de Maria Burulean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *